TERMENI ȘI CONDIȚII
privind utilizarea platformei de joc
Capitolul I
Generalități
1.1. Operatorul
Hattrick Online S.R.L. (denumită în continuare Hattrick) este înregistrată în românia, cu sediul social în Splaiul Unirii, Nr. 165, Ap. Cladirea Tn Offices 2. Etaj 5, București, Sector 3, având cod unic de identificare fiscală 50878823.
1.2. Scopul documentului
Prezentul document reprezintă termenii și condițiile care guvernează activitatea dumneavoastră în ceea ce privește utilizarea serviciilor HATTRICK (jocuri de noroc de tip pariuri în cotă fixă și cazinou la distanță) prin mijloace de comunicare la distanță (Termeni). Toate instrucțiunile de joc se regăsesc în Regulamentul de joc privind pariuri în cotă fixă - la distanță și în regulile de joc ale fiecărui joc de tip cazinou care pot fi vizualizate/accesate direct din jocuri.
1.3. Consimțământul
Termenii au rolul de a reglementa activitatea jocurilor de noroc desfășurată în cadrul HATTRICK și reprezintă un acord legal între noi și dumneavoastră în calitate de jucător. Acest document produce efectele imediat ce, în cadrul procesului de „Înregistrare”, bifați căsuța „Confirm că am peste 18 ani și accept „Termeni și Condiții” (sau orice formulare similară), confirmând astfel că ați parcurs Termenii, că le acceptați și urmează să le respectați.
1.4. Relația contractuală
Odată cu înregistrarea contului de joc, înțelegeți și acceptați că prevederile acestor Termeni impreuna cu Regulile de Pariere, Politica de Confidentialitate, Politica de Joc Responsabil și orice alte politici și/sau reglementări cu privire la serviciile oferite de HATTRICK, așa cum acestea pot fi actualizate sau modificate periodic de catre HATTRICK, reprezinta totaliatea termenilor și conditiilor care se aplică între dumneavoastra și noi (Contract), și trebui să le citiți cu atentie și să le înțelegeți in totalitate.
1.5. Procesarea datelor cu caracter personal
HATTRICK procesează date cu caracter personal în conformitate cu legislația aplicabilă protecției datelor cu caracter personal. Pentru informații suplimentare privind termenii și modalitățile prelucrării datelor dvs. cu caracter personal consultați Politica noastră de Confidențialitate.
1.6. Teritoriul
HATTRICK operează jocuri de noroc la distanță utilizând platforma de joc casapariurilor.ro, care reprezintă sistemul informatic conectat la internet, accesibilă din România oricărui jucător prin intermediul oricărui mijloc de comunicare la distanță conectat la internet. Serviciile HATTRICK sunt oferite jucătorilor cărora participarea nu le este interzisă de legislația în vigoare.
1.7. Date de contact și formularea sesizărilor
1.7.1. Metodele de contact pentru serviciul de suport și corespondenţa sunt urmǎtoarele:
- Telefon: indicat pe websiteul Hattrick, unde este indicat și programul de lucru;
- E-mail indicat pe websiteul Hattrick.
- Formularul de contact indicat pe websiteul Hattrick.
1.7.2. Sesizările anonime sau care nu pot fi verificate nu se vor lua în considerare.
1.7.3. HATTRICK va formula un răspuns pentru sesizările primite în termen de 14 zile calendaristice. Înțelegeți și acceptați faptul că, dacă nu veți primi răspuns la sesizarea transmisă sau soluția primită este contrară așteptărilor dumneavoastră, aveți dreptul să vă adresați Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc prin intermediul adresei de e-mail [email protected] sau prin intermediul http://portal.onjn.gov.ro/#.
1.8. Modificări
Putem modifica Termenii si/sau Contractul din când în când din diverse motive - de exemplu, modificările necesare pentru a respecta legile și reglementările aplicabile sau instrucțiunile, îndrumările sau recomandările unei autorități de reglementare relevante, din motive legate de serviciile pentru clienți și/sau pentru a fi la curent cu modificările aduse serviciilor și/sau practicilor noastre de afaceri. În cazul în care efectuăm modificări importante/semnificative ale Termenilor/Contractului, vă vom notifica în prealabil cu privire la aceste modificări, iar utilizarea în continuare a serviciilor (inclusiv prin menținerea contului dumneavoastră în platformă/aplicație sau autentificarea în platformă/aplicație) în urma notificării va constitui acordul dvs. cu privire la Termenii modificați/Contractul modificat. Dacă nu sunteți de acord cu Termenii modificați sau, cu modificarile aduse Contractului, in general, atunci nu trebuie să continuați să utilizați serviciile și trebuie să contactați echipa noastră de servicii pentru clienți pentru ca contul dumneavoastra să poată fi închis și orice sold disponibil să vă fie returnat (cu excepția cazului în care avem dreptul, conform legii sau Termenilor, de a reține fonduri). Puteți citi întotdeauna varianta actualizata a Termenilor si a Contractului, in general, pe websiteul Hattrick.
CAPITOLUL II
Contul de joc
2.1. Unicitatea contului de joc
HATTRICK vă permite înregistrarea unui singur cont de joc. Consecințele nerespectării acestei condiții sunt descrise la art. 5.4. și art. 5.5..
2.2. Funcționalitatea platformei de joc
2.2.1. HATTRICK garantează că asigură corectitudinea, fiabilitatea, siguranța, transparența și confidențialitatea datelor, precum și corectitudinea și promptitudinea plății premiilor, indiferent de dispozitivul folosit pentru utilizarea serviciilor, în condițiile respectării prezentei.
2.2.2. HATTRICK nu garantează că folosirea de către dumneavoastră a serviciilor va fi neîntreruptă sau fără erori, și înțelegeți și acceptați că există posibilitatea ca serviciile puse la dispoziție să fie întrerupte temporar sau să existe erori de sincronizare a datelor privind parierea.
2.3. Interdicția participării minorilor HATTRICK acceptă utilizarea serviciilor numai de către persoane fizice cu vârsta de cel puțin 18 ani. Înțelegeți si acceptați că, prin crearea unui cont de joc, declarați în mod expres că îndepliniți această condiție. Consecințele nerespectării acestei condiții sunt descrise la art. 5.4..
2.4. Interdicția participării persoanelor juridice HATTRICK nu acceptă utilizarea serviciilor de către persoane juridice, asociații sau fundații fără personalitate juridică. Consecințele nerespectării acestei condiții sunt descrise în cadrul art. 5.4..
2.5. Interdicția conturilor multiple.
Înțelegeți și acceptați că, HATTRICK nu permite crearea de conturi de joc multiple, inclusiv accesarea mai multor conturi de joc. Cu titlu exemplificativ, dar nu limitativ, asocierea cu mai mult de un cont de joc poate include utilizarea contului de joc al unei terte persoane, utilizarea detaliilor contului de joc al altei persoane sau faptul de a avea mai multe conturi de joc la/sub aceeași adresă fizică și/sau adresă de e-mail și/sau adresă IP sau la/sub acelasi dispozitiv tehnic Consecințele nerespectării acestei condiții sunt descrise la art. 5.2., art. 5.3., art. 5.4. și art. 5.5. pentru toate conturile identificate în această situație.
2.6. Costurile deschiderii contului de joc HATTRICK nu percepe taxe pentru crearea unui cont de joc.
2.7. Interdicția participării gratuite la jocuri de noroc HATTRICK nu furnizează credit în balanța contului de joc și nu permite participarea gratuită la jocuri de noroc, în afara condițiilor menționate în Capitolul X din prezentul document cu privire la acordarea bonusurilor.
2.8. Fonduri insuficiente și soldul negativ
2.8.1. HATTRICK nu va accepta nicio miză dacă nu există fonduri suficiente în balanța contului
de joc.
2.8.2. Dacă HATTRICK, din orice fel de eroare, inclusiv dar fără a se limita la, eroare a programului jocului, eroare umană sau orice tip de eroare, vă transferă în cont fonduri care nu vă aparțin, prin prezentul acord declarați că înțelegeți și acceptați că suma respectivă este proprietatea HATTRICK și HATTRICK are dreptul de a reține suma respectivă din contul dumneavoastră de joc. Dacă, înainte ca HATTRICK să identifice eroarea, ați retras fonduri care nu vă aparțin, acele fonduri reprezintă datoria dumneavoastră către HATTRICK și HATTRICK are dreptul de a îndeplini oricare și toate formalitățile legale pentru a-și recupera datoria. De asemenea, în cazul unui asemenea transfer eronat de fonduri, aveți obligația să informați HATTRICK de îndată, prin intermediul metodelor puse la dispoziție în cuprinsul art. 1.7.
2.8.3. Înțelegeți și acceptați că, HATTRICK își rezervă dreptul de a anula orice pariu care a fost acceptat necorespunzător când în contul dumneavoastră de joc nu existau fonduri suficiente să acopere pariul și/sau orice pariu care a fost plasat utilizând fonduri transferate incorect, ca urmare a unei erori tehnice sau umane.
2.8.4. HATTRICK își rezervă dreptul de a închide contul de joc în cazurile prevăzute la articolele 2.8.2. și 2.8.3..
2.9. Informațiile din contul de joc
Rezultatul participării la joc va fi reflectat imediat în balanța contului de joc. HATTRICK va acorda acces la toate informațiile privind situația contului său de joc, istoricul jocurilor – inclusiv mizele jucate, câștigurile și pierderile, tranzacțiile de depunere, retragere și alte date asociate direct în contul de joc pentru o perioadă de cel puțin 90 de zile calendaristice.
CAPITOLUL III
Înregistrarea contului de joc
3.1. Înregistrarea contului de joc
HATTRICK pune la dispoziție interfața pentru crearea unui cont de joc pentru orice persoană fizică majoră rezidentă pe teritoriul României. Înregistrarea unui cont de joc reprezintă un act voluntar ce presupune acceptarea termenilor și condițiilor și nu poate antrena, sub nicio formă, răspunderea HATTRICK pentru orice reclamație ulterioară potrivit căreia nu ați fi citit ori înțeles regulile stabilite în prezentul document.
3.2. Datele necesare înregistrării
3.2.1 În vederea înregistrării unui cont de joc, trebuie să puneți la dispoziție cel puţin următoarele date cu caracter personal: nume și prenume, cod numeric personal, data naşterii, data expirării actului de identitate, cetățenie, locul nașterii, adresa de e-mail valabilă, adresa de domiciliu, oraș, telefon, nume utilizator, parolă, acceptare termeni şi condiţii, confirmarea voluntară a vârstei de peste 18 ani. Numele de utilizator trebuie să fie unic, corect și să nu conțină cuvinte vulgare, obscene, triviale etc.
3.2.2 Prin înregistrarea pentru un cont, confirmați si garantati că informațiile pe care le furnizați la deschiderea contului dumneavoastra sunt corecte, complete, exacte, actuale și nu induc în eroare, iar dumneavoastra ne veți actualiza cu promptitudine orice modificare a acestor informații.
3.3. Sursa fondurilor
Prin alimentarea contului de joc declarați pe propria răspundere, cunoscând sancțiunile aplicabile infracțiunii de fals în declarații, că sursa fondurilor depuse este legală și nu sunt obținute prin fraudă și/sau alte mijloace ilegale. Înțelegeți și acceptați că răspundeți cu privire la proveniența sumelor depuse/alimentate în contul de joc, HATTRICK neavând posibilitatea legală de a verifica în prealabil proveniența tuturor fondurilor depuse. De asemenea, HATTRICK nu va fi, în niciun fel, făcută răspunzătoare în situația depistării de către autoritățile competente a faptului că sumele depuse de dumneavoastră provin din activități ilicite. În situația în care, în baza datelor și informațiilor obținute ulterior, HATTRICK va avea indicii că sumele depuse în contul de joc provin din surse ilicite, va anunța autoritățile publice competente.
3.4. Prevenirea și combaterea spălării banilor
HATTRICK respectă și aplică toate regulamentele și liniile directoare pentru prevenirea spălării banilor și finanțării terorismului. În acest sens, tranzacțiile realizate în contul de joc pot fi verificate și suspendate cu scopul de a preveni spălarea banilor și finanțarea actelor de terorism și, în situația în care în urma analizelor efectuate se consideră că acestea sunt suspecte, HATTRICK va anunța autoritățile publice competente. În acest sens, HATTRICK își rezervă dreptul de a aplica măsurile descrise la art. 3.9..
3.5. Starea contului de joc după înregistrare După crearea contului de joc, înțelegeți și acceptați că:
(i) aveți posibilitatea să vizualizați și să depuneți sume de bani;
(ii) este posibil să aveți disponibil în balanța contului de joc una sau mai multe sume reprezentând bonusuri acordate în condițiile Capitolului X, bonusuri ce pot fi jucate, iar orice câștiguri realizate în baza bonusurilor nu vor putea fi retrase decât după validarea identității;
(iii) aveți posibilitatea să vizualizați datele de înregistrare din contul de joc și să actualizați o serie de date cu caracter personal (adresă, oraș, adresă de e-mail, număr telefon mobil);
(iv) aveți posibilitatea să stabiliți o limită maximă de depunere sau o perioadă de excludere;
(v) aveți posibilitatea de a modifica preferințele de comunicare;
(vi) aveți posibilitatea de a seta un PIN de siguranță și de a stabili valorile pariurilor instant.
3.6. Depunerea sumelor de bani în contul de joc și interdicția retragerilor
Înțelegeți și acceptați că, HATTRICK permite depuneri de sume mai mari de 200 euro echivalent în lei și retrageri numai în cazul îndeplinirii condițiilor de la art. 3.9..
3.7. Plata realizată în altă monedă
Dacă veți alimenta contul de joc cu moneda ”euro”, tranzacția se va realiza prin intermediul cardului bancar, conversia fiind efectuată automat de bancă în lei la cursul zilei al băncii emitente a cardului. HATTRICK nu poate fi făcută în niciun fel răspunzătoare pentru eventualele diferențe de curs valutar, comisioane de schimb valutar, comisioane de tranzacționare și/sau alte comisioane nespecificate în prezentul document.
3.8. Termenul pentru verificarea identității
HATTRICK are obligativitatea de a verifica identitatea în termen de maximum 30 de zile calendaristice de la data înregistrării contului de joc și va solicita primirea documentelor necesare în acest sens. De asemenea, HATTRICK verifică inclusiv dacă datele înscrise în contul de joc sunt identificate în lista de jucători excluși sau incompatibili.
3.9. Datele sau documentele necesare validării identității 3.9.1. În vederea verificării autenticităţii datelor furnizate la momentul înregistrării contului de joc de către dvs., HATTRICK verifică datele de înregistrare prin metode specifice, respectiv prin solicitarea anumitor documente, care vor fi în mod obligatoriu întregi și lizibile, si/sau orice alte dovezi care sa ateste identitatea dvs., cum ar fi (dar făra a se limita la):
(i) copia actului de identitate sau permisului de ședere valabil;
(ii) partea din față a cardului bancar folosit pentru a efectua depuneri in cont;
(iii) extras de cont bancar din care să reiasă titularul și tranzacțiile din contul de joc;
(iv) factura de utilități din care să reiasă numele dumneavoastră și adresa folosită pentru crearea contului și a cărei data de emitere să nu fie mai veche de trei luni;
(v) documente cu privire la cetățenie, precum și documente relevante pentru dovedirea rezidenței fiscale;
(vi) înregistrări video ce pot face dovada identității în vederea îndeplinirii obligației de verificare;
(vii) orice alte documente ce pot face dovada identității în vederea îndeplinirii obligației de verificare (cu titlu de exemplu: poze tip selfie, declarații).
3.9.2. HATTRICK nu va accepta documente din care nu reies datele solicitate în formatul sau condițiile specificate prin cererea de informații adresată către dvs. și avem dreptul de a cere documente complete și lizibile atunci când există suspiciuni cu privire la identitatea
titularului contului de joc și/sau când există suspiciuni privind încălcarea art. 4.1.. În măsura în care nu sunt puse la dispoziție informațiile solicitate, sau în orice alt caz în care avem suspiciuni cu privire la veridicitatea documentelor recepționate și/sau verificarea identității titularului de joc nu poate fi realizată sau reconfirmată în baza acestora, se vor aplica măsurile prevăzute la art. 5.2, 5.3, 5.4, 5.6. In legatura cu furnizarea copiilor cardurilor bancare folosite pentru a efectua depuneri in cont, declarati ca intelegeti si va obligati: (i) sa nu furnizati copii după partea din spate a cardului bancar, si (ii) copiile după partea din față a cardului bancar vor arata doar categoriile de date expres solicitate de HATTRICK, anume: nume, prenume, primele 6 si ultimele 4 cifre ale numarului cardului, data expirarii cardului.
3.10. Termenul pentru verificarea identității ulterior alimentării contului de joc Înțelegeți și acceptați că aveți obligația să ne comunicați cel puțin documentul menționat la art. 3.9.
(i) în cel mult 30 de zile de la momentul primei depuneri de bani realizată în contul de joc. Consecințele nerespectării acestui termen sunt descrise la art. 5.4. și art. 5.7..
3.11. Contul de joc cu identitatea validată
Conturile de joc cu identitatea validată reprezintă conturi de joc deplin înregistrate pentru care tranzacțiile de depunere și retragere a sumelor de bani este permisă fără îngrădiri, cu excepția limitelor stabilite pentru depuneri și retrageri conform metodelor de plată puse la dispoziție de HATTRICK.
3.12. Verificarea continuă în contul de joc
3.12.1. În calitate de operator de jocuri de noroc licențiat, HATTRICK este obligată să depună diligenţe pentru verificarea autenticităţii datelor pe care dumneavoastră le furnizați. Astfel, HATTRICK întreprinde acțiuni pentru a verifica identitatea dvs. și, în anumite circumstanțe, inclusiv sursa oricăror fonduri depuse în contul dvs., atât în etapa de deschidere a contului, cât și în mod continuu, pe perioada în care dețineți un cont (inclusiv, dar fără a se limita la, pentru diligența generală, fraudă, securitate, metodă de plată, jocuri de noroc mai sigure, verificarea sistemului sau în scopuri de conformitate legală/regulamentară, pentru orice alte motive de afaceri). HATTRICK își rezervă dreptul să solicite, în orice moment, informații actualizate la zi privind documentele menționate la art. 3.2. și art. 3.9. pentru verificarea respectării reglementărilor art. 4.1..
3.12.2. În cazul in care HATTRICK nu va primi toate informațiile/documentele solicitate și până când HATTRICK nu va considera că acestea satisfac în mod rezonabil solicitările adresate, HATTRICK va avea dreptul să restricționeze contul dvs. în orice mod pe care îl consideră adecvat în mod rezonabil, inclusiv prin împiedicarea dvs. de a accesa serviciile, de a plasa depozite, pariuri sau de a vă retrage fondurile (inclusiv, dacă este cazul, orice câștiguri). În cazul în care nu veți da curs solicitărilor transmise de HATTRICK, contul dvs. va fi suspendat și, în cele din urmă, poate fi închis definitiv în cazul în care au trecut maxim 6 luni de la prima solicitare transmisă de HATTRICK în acest sens. Pentru evitarea oricărui dubiu, HATTRICK va depune diligențe rezonabile în vederea soluționării unor astfel de situații, sens în care până la închiderea definitivă a contului, va transmite minim 3 solicitări către dumneavoastră, inclusiv alerte de informare/ avertizare că contul va fi închis ca urmare a încălcării Termenilor.
3.12.3. Refuzul nejustificat și/sau transmiterea unor informații/documente incorecte/false și/sau netransmiterea tuturor informațiilor/documentelor solicitate de de HATTRICK, în termenul de 6 luni, echivalează cu o încălcare materială a Termenilor de către dumneavoastră, caz în care HATTRICK va avea anumite drepturi împotriva dumneavoastră, inclusiv (după caz, în funcție de circumstanțe) suspendarea sau închiderea contului dumneavoastră, anularea pariurilor, suspendarea plății unui pariu sportiv (până la efectuarea unei investigații suplimentare) și/sau reținerea fondurilor existente în cont (inclusiv a oricăror câștiguri rezultate din încălcarea Termenilor).
CAPITOLUL IV
Reguli de utilizare serviciilor
4.1. Reguli privind utilizarea serviciilor
4.1.1. Înțelegeți și acceptați că serviciile HATTRICK trebuie folosite în următoarele condiții:
(i) să fiți titularul contului de joc;
(ii) să înregistrați în contul de joc date de contact pentru care sunteți titular;
(iii) să fiți titularul metodelor de plată folosite;
(iv) să nu permiteți unei alte persoane, inclusiv persoane minore, să acceseze contul de joc personal;
(v) să puneți la dispoziție toate informațiile cerute pentru validarea identității, precum și în cazul verificărilor (inclusiv prin apel video) suplimentare ce pot apărea pe parcursul relației contractuale;
(vi) să accesați un singur cont de joc per gospodărie, adresă (domiciliu sau IP), adresă de e-mail sau orice alt loc care permite folosirea calculatoarelor în comun (cu titlu de exemplu: universități, locuri de muncă, librării publice);
(vii) să folosiți în mod activ contul de joc;
(viii) să nu alterați, abuzați (inclusiv bonusurile acordate) sau să utilizați serviciile în mod fraudulos;
(ix) există o bănuială rezonabilă că întreprindeți activități ce dăunează HATTRICK sau că există o bănuială rezonabilă că acționați într-un mod care dăunează desfășurării activității noastre sau care poate angaja răspunderea juridică pentru HATTRICK sau orice alt terț interesat;
(x) să nu plasați pariuri folosind fonduri provenind din activități ilegale;
(xi) să folosiți aceeași metodă de plată atât pentru depuneri cât și pentru retrageri;
(xii) să folosiți numai adresa de e-mail înregistrată în contul de joc pentru solicitarea informațiilor și corespondență cu HATTRICK;
(xiii) să nu folosiți programe software pentru crearea conturilor de joc, generarea de cereri automate ce îngreunează traficul și serviciile HATTRICK sau care ar permite plasarea de pariuri;
(xiv) să respectați prevederile Regulamentului de pariere în cotă fixă și ale prezentului document;
(xv) să nu aveți calitatea de partener, acționar semnificativ, de membru al echipei manageriale și al corpului de control al HATTRICK, de proprietar sau chiriaș al unui local în care se desfășoară jocuri de noroc, respectiv să nu dețineți funcția de angajat al HATTRICK sau funcția de angajat sau membru al Comitetului de Supraveghere al Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc,
(xvi) identificăm tipare de activitate specifice ce indică utilizarea de programe destinate pentru automatizarea plasării pariurilor cu parametri specifici (de exemplu, parametri de trasabilitate sau de identificare instantă a modificării cotelor). (xvii) să nu transferați, vindeți sau să operați transferuri bancare altor titulari de conturi de joc cu scopul de realizare depuneri în conturi de joc la HATTRICK;
(xviii) să nu permiteți utilizarea metodelor de plată în numerar în agenție altor persoane. Consecințele nerespectării acestor condiții sunt descrise în art. 5.2., art. 5.3., art. 5.4., art. 5.5. și art. 5.6..
4.1.2. Numele de pe contul bancar, cardul de plată sau cardul de plată utilizat pentru a finanța orice altă metodă de plată (inclusiv, fără a se limita la Apple Pay, PaySafe, OKTO sau alte servicii similare) din care depuneți bani în contul dvs. trebuie să corespundă cu detaliile despre card furnizate la momentul depunerii în cont, inclusiv cu numele dvs. Puteți depune bani în Contul dvs. doar de pe un card sau cont personal care este în numele dvs. și vă aparține. Nu aveți voie să vindeți, să transferați sau să cesionați Contul dvs. către altcineva (sau să încercați să faceți acest lucru). Este interzis să depuneți bani în Contul dvs. utilizând un card de plată care poartă numele și aparține altei persoane. Va obligati sa nu permiteti nimanui să depună bani în Contul dvs. sau să utilizeze Contul dvs. Nu aveți voie să depuneți bani care v-au fost dați de către altcineva pentru a eluda orice restricții sau suspendare a contului acelei persoane. În cazul în care suspectăm (acționând în mod rezonabil) că ați depus bani în Contul dvs. de la sau în numele altcuiva ori utilizând un card de plată care poartă numele și aparține altei persoane, putem solicita dovezi suplimentare din partea dvs. înainte de a accepta orice pariu și putem, în cele din urmă (în conformitate cu drepturile noastre în temeiul clauzei 6.3 – Inchiderea sau suspendarea Contului de catre noi), să întârziem sau să reținem retragerile ori utilizând un card bancar care poartă numele și aparține altei persoane. Daca exista orice castig rezultat din depunerile realizate in Cont de la sau in numele altcuiva, HATTRICK isi rezerva dreptul de a inchide Contul, respectiv de a anula sumele castigate.
4.2. Limitarea răspunderii
4.2.1. Înțelegeți și acceptați că, HATTRICK nu poate fi sub nicio formă făcută răspunzătoare pentru orice daună sau pierdere directă sau indirectă cauzată de (i) folosirea unor metode de plată ce nu aparțin titularului contului de joc, inclusiv identificarea utilizării metodei
de plată în numerar în agenție de către o altă persoană, (ii) folosirea de date incomplete sau eronate, (iii) nerespectarea oricăror prevederi din prezentul document.
4.2.2. Pentru evitarea oricărui dubiu, înțelegeți și sunteți de acord că este exclusiv răspunderea dumneavoastră să ne furnizați detalii de contact corecte și complete, HATTRICK fiind exonerată de orice răspundere în relația cu dumneavoastră atunci când HATTRICK utilizează datele dumneavoastră pentru îndeplinirea obligațiilor contractuale.
4.3. Lipsa de răspundere pentru situații speciale
4.3.1. Prin utilizarea serviciilor înțelegeți și acceptați că nu veți avea pretenții față de HATTRICK pentru oricare dintre următoarele situații:
(i) erori materiale evidente (greșelile de tipar);
(ii) interpretarea sau traducerea letrică sau verbală eronată;
(iii) deficiențele tehnice care pot determina nesincronizarea anumitor informații;
(iv) erori de înregistrare a datelor de orice fel (inclusiv cote afișate eronat);
(v) anularea, indiferent de motiv, a unui produs, caz de forța majoră sau orice alt eveniment asemănător;
(vi) încălcarea regulilor;
(vii) înțelegeri sau orice fapte penale;
(viii) sfaturi acordate gratuit;
(ix) defecțiuni ale sistemului informatic central sau a unei părți a acestuia ce rezultă din defecțiunile sistemului de telecomunicații sau oricărei alte metode de livrare de date;
(x) riscuri sau pierderi ce rezultă din variațiile cursurilor de schimb valutar;
(xi) există o problemă de natură tehnică în afara controlului direct al HATTRICK;.
4.3.2. HATTRICK nu este responsabilă pentru sesiunile de joc întrerupte ca urmare a întreruperii conexiunii de internet. Înțelegeți și acceptați că această situație nu presupune dreptul la restituirea sumei mizate și nu se va acorda orice potențial câștig nefructificat.
4.3.3. HATTRICK nu este responsabilă pentru pierderile înregistrate prin participarea la jocurile de tip Casino; procentul de retur afișat pentru jocurile din această secțiune este un procent teoretic testat de laboratoare de certificare independente si nu garantează câștigul către clientul final.
4.4. Abuzul de erori
Serviciile puse la dispoziție de HATTRICK se bazează pe bună credință, scopul principal fiind de divertisment și nu de obținere venituri garantate. În măsura în care descoperiți erori de orice fel, inclusiv erori legate de produs ce ar aduce avantaje garantate, trebuie să sesizați HATTRICK, prin unul din mijloacele puse la dispoziție de art. 1.7.. Consecințele nerespectării acestei condiții sunt descrise la art. 5.2., art. 5.3., art. 5.4., art. 5.5, art. 5.6.
4.5. Verificarea conectării la contul de joc
Înțelegeți și acceptați că HATTRICK vă poate solicita în apel telefonic accesarea contului de joc pentru care sunteți titular. Consecințele nerespectării acestei condiții sunt descrise la art. 5.2., art. 5.3., art. 5.4., art. 5.5, art. 5.6.
CAPITOLUL V
Măsuri și consecințe
5.1. Efectele măsurilor și consecințelor
HATTRICK își rezervă dreptul de a aplica măsuri asupra balanței contului de joc, pariurilor, câștigurilor și bonusurilor, inclusiv câștigurilor obținute prin bonusuri, contului de joc, precum și de răspunzătoare pentru orice pretenții în legătură cu aplicarea art. 5.2. – 5.7. în condițiile prezentei.
5.2. Măsuri și consecințe asupra depunerilor în contul de joc
Declar că înțeleg și accept că nerespectarea prevederilor art. 2.5. (Interdicția conturilor multiple), art. 4.1. (Reguli privind utilizarea serviciilor), art. 4.4. (Abuzul de erori), art. 3.9.2 are drept consecință reținerea sumelor disponibile în contul de joc ce provin din depuneri în vederea acoperirii oricărui prejudiciu sau retragere frauduloasă suportată de HATTRICK.
5.3. Măsuri și consecințe asupra pariurilor, câștigurilor și bonusurilor
Declar că înțeleg și accept că nerespectarea prevederilor art. 2.5. (Interdicția conturilor multiple), art. 4.1. (Reguli privind utilizarea serviciilor), art. 4.4. (Abuzul de erori), art. 3.9.2., 9.4. (i) și (ii), atrage (i) anularea anumitor evenimente de pariere și returnarea mizei în balanța contului de joc, și/sau (ii) reținerea fondurilor disponibile în balanța contului de joc pentru acoperirea oricăror retrageri frauduloase anterioare, (iii) anularea bonusurilor de orice tip și a câștigurilor obținute din bonusuri, precum și (iv) limitarea mizelor ce pot fi plasate pentru orice tip de produs oferit prin platforma de pariere.
5.4. Măsuri și consecințe asupra contului de joc
Declar că înțeleg și accept că nerespectarea prevederilor art. 2.1 (Unicitatea contului de joc), art. 2.3. (Interdicția participării minorilor), art. 2.4. (Interdicția participării persoanelor juridice), art. 2.5. (Interdicția conturilor multiple), art. 4.1. (Reguli privind utilizarea serviciilor), art. 4.4. (Abuzul de erori), art. 6.1. (Închiderea voluntară a contului de joc), art. 3.9.2 au drept efect restricționarea temporară sau definitivă a contului de joc, în funcție de decizia HATTRICK. Restricționarea poate avea loc în orice moment. Nerespectarea termenului menționat de art. 3.10. (Termenul pentru verificarea identității ulterior alimentării contului de joc) are drept efect restricționarea definitivă a contului de joc.
5.5. Măsuri de limitare
Declar că înțeleg și accept că HATTRICK poate limita în orice moment valoarea depunerilor ce pot fi realizate în contul de joc sau poate stabili o măsură de excludere de la o anumită secțiune, fără nicio notificare prealabilă, în condițiile în care sunt identificate suspiciuni de încălcare ale art. 2.1 (Unicitatea contului de joc), art. 2.5. (Interdicția conturilor multiple), art. 4.1. (Reguli privind utilizarea serviciilor), precum și art. 4.4. (Abuzul de erori).
5.6. Măsuri și consecințe asupra retragerilor din contul de joc Declar că înțeleg și accept că nerespectarea prevederilor art. 4.1. (Reguli privind utilizarea serviciilor) art. 4.4. (Abuzul de erori), art. 3.9.1. și 3.9.2 (Datele sau documentele necesare validării identității) art. 3.4., atrage suspendarea oricăror retrageri până la realizarea verificărilor necesare.
5.7. Transferul balanței către bugetul de stat
Declar că înțeleg și accept că orice sumă de bani rămasă în contul de joc ca urmare a încălcării termenelor prevăzute la art. 3.10. (Termenul pentru verificarea identității ulterior alimentării contului de joc) și 6.4. (Conturi inactive), pentru care nu au fost puse la dispoziție mijloacele de plată și informațiile necesare pentru recuperarea sumelor de bani, va fi virată către bugetul de stat.
CAPITOLUL VI
Închiderea contului de joc
6.1. Închiderea voluntară a contului de joc
Aveți dreptul de a închide contul de joc la cerere, folosind unul din mijloacele puse la dispoziție de art. 1.7. Înțelegeți și acceptați că închiderea și deschiderea succesivă a unui cont de joc poate determina încetarea deplină a relației de afaceri, în funcție de decizia HATTRICK, prin aplicarea art. 5.4. (Măsuri și consecințe asupra contului de joc) și 6.5 (Rambursarea sumelor din balanță).
6.2. Situația sumelor din conturi închise fără identitate validată Sumele disponibile în balanța conturilor de joc ce au depășit termenul prevăzut de art. 3.10 și sunt susceptibile de aplicarea art. 5.4. vor fi virate bugetului de stat cel mai târziu la data de 10 a lunii
următoare celei în care fondurile au fost reținute.
6.3. Închiderea contului de joc
HATTRICK poate închide conturi de joc în orice moment, atunci când încălcați dispoziții legale sau când nu respectați prevederile Termenilor sau Regulamentului de joc. În acest caz înțelegeți și acceptați că trebuie să comunicați un cont de plată valabil în condițiile menționate de art 6.5. De asemenea, avem dreptul de a: (a) inchide orice cont inactiv în conformitate cu clauza 6.4 de mai jos; și (b) să suspendăm și/sau închidem contul dvs. dacă nu putem finaliza verificările informatiilor pe care ni le furnizati în mod satisfăcător, în conformitate cu clauza 3.8, și (c) să suspendăm și/sau închidem contul dvs. dacă vă aflați în situatia de a încălca dispozițiile legale, si (d) să suspendăm și/sau închidem contul dvs. dacă încălcați Termenii.
6.4. Conturile inactive
Înțelegeți și acceptați că trebuie să aveți activitate în contul de joc. Atunci când nu a fost înregistrată nicio tranzacție pentru o perioadă de 12 luni consecutive, contul de joc va deveni inactiv. HATTRICK vă va notifica prin e-mail că urmează a fi închis contul de joc pentru inactivitate. În acest caz veți avea la dispoziție un termen de 365 de zile pentru autentificare în contul de joc fie pentru a efectua noi tranzacții, fie pentru a vă actualiza informațiile și/sau a transmite detaliile de plată valabile. Dacă în acest interval nu efectuați nicio tranzacție, HATTRICK va inchide contul de joc și va denunța unilateral contractul cu dumneavoastră. La acest moment HATTRICK va remite balanța din contul dvs. de joc în contul dvs. de plată valabil (astfel cum ați avut ocazia să-l actualizați în baza notificării transmise de HATTRICK) sau, în caz contrar, se va aplica art. 5.7. (Transferul balanței către bugetul de stat).
6.5. Rambursarea sumelor din balanță
HATTRICK depune diligențele necesare pentru rambursarea sumelor de bani din contul de joc în contul de plată valabil al titularului atunci când nu sunt aplicabile prevederile art. 5.2., art. 5.3., 5.6. Declarați că înțelegeți și acceptați că HATTRICK nu poate fi ținută răspunzătoare pentru acele situații în care nu au fost puse la dispoziție conturi de plată valabile sau atunci când au fost încălcate prevederi ale prezentului document.
CAPITOLUL VII
Procesarea tranzacțiilor
7.1. Răspunderea privind procesarea tranzacțiilor
HATTRICK nu este răspunzătoare pentru exactitatea detaliilor de plată folosite pentru tranzacțiile de depuneri și/sau retrageri. Înțelegeți și acceptați că sunteți pe deplin responsabil pentru orice pretenții sau pierderi suportate ca urmare a tranzacțiilor înregistrate greșit.
7.2. Procesarea plăților
Atunci când efectuați o tranzacție, HATTRICK utilizează pentru procesarea plăților procesatori de plată electronică și/sau instituții financiare terțe ce dețin licență clasa a II-a pentru procesatori de plăți eliberată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Înțelegeți și acceptați că ne autorizați să oferim și să primim date cu privire la procesarea tranzacțiilor în scopul desfășurării contractului și sunteți pe deplin de acord cu modul în care se gestionează depunerile și retragerile.
7.3. Limitarea răspunderii pentru procesarea plăților
Înțelegeți și acceptați că HATTRICK nu este răspunzătoare pentru orice întârzieri privind procesarea plăților cauzate de procesatorii de plată electronică și/sau instituții financiare terțe.
7.4. Costuri privind tranzacțiile de depunere și retragere
În funcție de metoda de plată aleasă și de verificările realizate asupra contului dvs. HATTRICK își rezervă dreptul de a percepe un cost:
a) de 2% din valoarea fiecărei depuneri realizate în contul de joc, și / sau
b) de procesare retrageri ce va fi reflectat în contul de joc atunci când solicitați retrageri multiple în
aceeași zi.
7.5. Condiția procesării cererilor de retragere
Înțelegeți și acceptați că toate sumele depuse în contul de joc trebuie rulate integral cel puțin o dată, indiferent de produsele folosite (astfel cum sunt definite în Regulamentul de joc), înainte de solicitarea unei retrageri. HATTRICK își rezervă dreptul să refuze procesarea unei cereri de retragere până la momentul în care valoarea depunerilor a fost rulată integral.
7.6. Procesarea tranzacțiilor de retragere
7.6.1. Înțelegeți și acceptați că aveți posibilitatea să realizați retrageri în condițiile în care sunt îndeplinite condițiile art. 3.11., și nu există una din situațiile ce ar putea antrena aplicarea art. 5.3., art. 5.6. și art. 7.5..
7.6.2. HATTRICK va accepta pentru retrageri doar aceeași metodă de plată prin care a fost efectuată depunerea. Cu titlu de excepție, dacă metoda de plată folosită pentru depunere nu permite retrageri, HATTRICK poate transfera sumele prin intermediul transferului bancar în contul bancar indicat de către dumneavoastră.
7.7. Venituri din jocuri de noroc
Înțelegeți și acceptați că fiecare retragere realizată constituie venituri realizate din jocuri de noroc și că HATTRICK are obligația calculării, reținerii și plății impozitului în conformitate cu normele fiscale aplicabile.
7.8. Limite pentru procesarea tranzacțiilor
HATTRICK stabilește metodele de plată disponibile, limitele minime și maxime și intervalul de timp pentru acceptarea cererilor de depunere și retragere. Informații suplimentare despre aceste limite se regăsesc în secțiunea Metode de plată. Înțelegeți și acceptați că procesarea cererilor poate fi suspendată pentru cel mult 24 de ore în cazul depășirii limitelor maxime în intervalul de timp definit în secțiunea Metode de plată.
7.9. Termenul pentru procesarea cererilor de retragere
7.9.1. În măsura în care sunt îndeplinite condițiile de la art. 7.6., HATTRICK va procesa retragerile în termen de cel mult 3 zile lucrătoare, în funcție de metoda de plată aleasă de client. Înregistrarea efectivă a plății poate să dureze o perioadă suplimentară de timp în
funcție de promptitudinea serviciilor procesatorului de plăți.
7.9.2. Înțelegeți și acceptați că HATTRICK are dreptul de a amâna procesarea unei retrageri atunci când sunt necesare (i) aplicarea măsurilor suplimentare de verificare în temeiul art. 3.9. (Datele sau documentele necesare validării identității), art. 3.4., (ii) în condițiile art. 7.8., sau (iii) verificări suplimentare cu furnizori terți cu privire la condițiile art. 4.1.. Amânarea procesării cererilor de retragere poate depăși termenele legale aplicabile în baza prezentei în condițiile în care nu sunt puse la dispoziție suficiente informații sau până la finalizarea cercetărilor realizate asupra contului de joc și/sau titularului acestuia.
7.10. Situația cererilor de retragere înregistrate cu erori
Înțelegeți și acceptați că sumele ce provin din retrageri refuzate de procesatorul de plăți sau încercările de retragere în conturi invalide sau incorecte ce sunt returnate în balanța contului de joc sunt considerate depuneri în contul de joc și se aplică prevederile art. 7.5. (Condiția procesării cererilor de retragere).
7.11. Fondul de garantare al sumelor depuse de către jucători în contul de joc HATTRICK va constitui fondul de garantare aferent depozitelor jucătorilor, la o bancă situată pe teritoriul României. Regularizarea fondurilor care reprezintă depunerile jucătorilor se va face
săptămânal, în prima zi a săptămânii pentru săptămâna precedentă.
CAPITOLUL VIII
Principii de joc responsabil
8.1. Protecția minorilor
HATTRICK încurajează parierea responsabilă și protecția persoanelor minore. Înțelegeți și acceptați că trebuie să dovediți fără echivoc faptul că aveți vârsta de cel puțin 18 ani împliniți pentru a beneficia de serviciile oferite. În acest sens este obligatorie colectarea codului numeric personal la crearea contului de joc, iar mai apoi, în cadrul procesului descris la art. 3.9. vă vom solicita copia actului de identitate pentru verificarea autenticității informațiilor puse la dispoziție la înregistrare.
8.2. Monitorizarea activității de pariere
HATTRICK monitorizează istoricul comportamentului dvs. de joc. Astfel, contul de joc este susceptibil de a face obiectul unui proces decizional individual automatizat ce are ca scop limitarea comunicărilor promoționale. Pentru mai multe detalii despre modul în care sunt gestionate datele cu caracter personal vă rugăm să consultați Politica de confidențialitate.
8.3. Identificarea jucătorilor aflați în impas financiar sau care recunosc o dependență HATTRICK va închide permanent conturile de joc ale titularilor care recunosc prin e-mail dificultăți financiare sau personale cauzate de jocurile de noroc și care solicită restricționarea accesului asupra contului de joc.
8.4. Dependența la joc
Dezideratul HATTRICK este de a nu permite persoanelor care prezintă un comportament anormal să mențină un cont de joc activ. În acest sens, prin comportament anormal se înțelege fie orice mesaj prin intermediul căruia se deduce fără îndoială existența unui comportament dăunător pentru sine sau pentru alte persoane, fie prin faptul că recunoaște în mod clar că activitatea desfășurată afectează conduita sa socială sau situația financiară. Înțelegeți și acceptați că HATTRICK poate închide, prin decizie internă, în temeiul art. 5.4., acele conturi de joc ce justifică respectarea obligațiilor de desfășurare a jocurilor de noroc în mod responsabil.
8.5. Perioada de inactivitate (idle)
Perioada de idle reprezintǎ timpul de inactivitate al unui jucǎtor în cadrul unei sesiuni de joc. În cazul în care ați atins limita de timp veți primi un mesaj de notificare.
8.6. Ceasul serverului
HATTRICK pune la dispoziția dvs. un ceas afișat în cuprinsul serviciilor oferite.
8.7. Măsurile de excludere
HATTRICK pune la dizpoziția dvs, prin intermediul setărilor contului de joc, o facilitate de excludere pe o perioadă de timp predefinită. În perioada de timp pentru care a fost stabilită excluderea nu va fi posibilă parierea, dar se pot realiza retrageri. În termen de 6 luni de la înregistrarea cererii de excludere se poate formula o cerere de radiere din registrul jucătorilor care au solicitat excluderea. Dispozițiile art. 7.5. (Condiția procesării cererilor de retragere) rămân valabile.
8.8. Limitarea depunerilor în contul de joc
HATTRICK permite stabilirea unor limite de depunere în contul de joc. Această facilitate permite stabilirea limitelor de depunere zilnice și/sau săptămânale și/sau lunare. Orice solicitare din partea dvs. de a crește sau anula valoarea limitei de depunere fixate anterior va intra în vigoare după 48 de ore.
CAPITOLUL IX
Transmiterea datelor în mod securizat
9.1. Transmiterea datelor
Nici o transmisie de date prin intermediul internetului nu poate fi garantată a fi 100% sigură, în ciuda eforturilor noastre de a vă proteja informațiile personale, HATTRICK nu poate asigura sau garanta securitatea informațiilor transmise de dumneavoastră către noi sau către și de la serviciile noastre online. Vă avertizăm, așadar, că orice informație trimisă către noi se va face pe propriul dvs. risc.
9.2. Platforma de joc și furnizorii terți
Pentru prestarea serviciilor către dvs., HATTRICK folosește numai furnizori specializați pentru producție și distribuție de software specializat în domeniul jocurilor de noroc ce dețin licență clasa a II-a eliberată de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc. Platforma și furnizorii sunt certificați și auditați potrivit normelor metodologice în vigoare pentru desfășurarea activității de jocuri de noroc.
9.3. Standarde de securitate folosite
HATTRICK deține și aplică măsuri certificate prin standardul de atestare a sistemului de management al securității informației ISO/IEC 27001, standard care asigură o soluție de securitate pe termen lung.
9.4. Întreruperea accesului pe platforma de joc
Întelegeți și acceptați faptul că, HATTRICK va aplica prevederile art. 5.3. (i) și nu va fi răspunzătoare pentru daune sau pierderi care sunt considerate sau pretinse că au apărut în legătura cu site-ul ori cu conținutul acestuia; incluzând, dar fără a se limita doar la întârzieri sau întreruperi în operarea sau transmisia de date, pierderea sau coruperea acestora, probleme de comunicare, folosirea de echipamente sau dispozitive incompatibile, folosirea necorespunzătoare de către orice persoane a siteului sau a conținutului, ori orice alte erori sau omisiuni legate de conținutul acestuia ce nu pot fi controlate în mod direct de către HATTRICK. Dacă din cauza unor asemenea erori rezultă o creştere a câştigurilor pe care vi le datorăm sau care vau fost plătite, este aplicabil art. 5.3. (ii) și (iii).
9.5. Accesul din alte teritorii/jurisdicții
Înțelegeți și acceptați că accesul la serviciile HATTRICK poate fi restricționat pe teritoriul altor țări.
CAPITOLUL X
Reguli privind bonusurile
10.1. Prevederi generale privind bonusurile
10.1.1. HATTRICK organizează periodic campanii de marketing care pot include acordarea de bonusuri, sub orice formă, din fonduri proprii, în condiţiile prevăzute în cuprinsul acestor termeni și condiții.
10.1.2. Acordarea bonusurilor se poate face atât unui client anume cât și unui grup de clienți, în funcție de obiectivele campaniei de marketing, la decizia individuală a HATTRICK.
10.1.3. Înțelegeți și acceptați că cerințele de încadrare într-un grup de clienți, deciziile de acordare a unor campanii de bonusare personalizate sunt stabilite de HATTRICK și nu aveți nicio pretenție pentru excludere din orice motiv. 10.1.4. Toate bonusurile se supun termenilor și condițiilor specifice fiecărei promoții în parte, și orice bonus trebuie să fie folosit conform acestor termeni și condiții. Condițiile de acordare a bonusurilor sunt disponibile în secțiunea de promoții a platformei de pariere.
10.1.5. Acordarea bonusurilor este limitativă cu excepția celor în care se specifică expres faptul că bonusul poate fi accesat de mai multe ori. Restricțiile pot fi aplicate în funcție de utilizator, adresă IP, dispozitiv informatizat, familie, adresă rezidențială, număr de telefon, adresă email și medii în care dispozitivele sunt folosite în comun (gospodărie, loc de muncă etc.).
10.1.6. Indiferent de tipul de bonus si modalitatea de acordare, în cuprinsul termenilor și condițiilor bonusurilor vor fi precizate în mod obligatoriu:
(i) Condițiile de eligibilitate sau motivul acordării;
(ii) Orice restricții cu privire la eligibilitate;
(iii) Condițiile de acordare;
(iv) Cerințele minime de joc, dacă acestea există, împreună cu restricțiile aferente;
(v) Condițiile de deblocare a bonusului și/sau transformare a fondurilor bonus în fonduri reale;
(vi) Perioada de valabilitate și/sau data de expirare;
(vii) Tratarea cazurilor de expirare, anulare, deblocare;
(viii) Alte condiții specifice.
10.2. Abuzul în legătură cu bonusul
Înțelegeți și acceptați că pentru a beneficia de bonus și de câștigurile din bonus trebuie să:
(i) Respectați întocmai condițiile bonusului și/sau campaniei promoționale;
(ii) Să respectați condițiile art. 4.1.,
10.3. Consecințele abuzului în legătură cu bonusul
Înțelegeți și acceptați că, în cazul în care HATTRICK identifică faptul că ați abuzat de bonusuri în mod direct sau indirect prin activitatea dvs. frauduloasă, necorespunzătoare, înșelătoare, manipulativă, inadecvată sau inacceptabilă în alt mod (indiferent dacă este sau nu ilegală), se aplică în mod corespunzător prevederile art. 5.3., art. 5.5., art. 5.6..
10.4. Identificarea abuzului în legătură cu bonusul
HATTRICK își rezervă dreptul să aplice art. 10.3. oricând identifică situații în care folosirea bonusurilor menționate la art. 10.6., a avut ca rezultat obținerea de profituri garantate (indiferent de rezultat) în balanța contului sau conturilor de joc.
10.5. Acordarea bonusurilor
Termenii și Condițiile de acordare a bonusului afișate si comunicate clienților au întâietate. În niciun caz HATTRICK nu poate fi făcută răspunzătoare în niciun fel pentru informații inexacte, interpretare eronată, greșeală de tipar, erori umane sau tehnice, precum și orice alte erori survenite în cuprinsul materialelor publicitare.
10.6. Condițiile folosirii bonusului
Înțelegeți și acceptați că bonusurile acordate trebuie să fie folosite înainte de retragere. În toate cazurile, pentru îndeplinirea condițiilor de rulare se va utiliza mai întâi suma existentă în soldul real al contului de joc, iar mai apoi se va utiliza soldul bonus.
10.7. Tipuri de bonusuri
10.7.1. Bonusul de tip pre-wager este un bonus acordat în urma unei campanii de bonusare sub formǎ de bani cash (ce nu pot fi retrași din contul de joc) vizibili în soldul bonus al contului, bani ce sunt restricționați doar pe secțiunea pentru care a fost desemnatǎ campania de bonusare (sport, casino, s.a.m.d.) pânǎ la îndeplinirea condițiilor de rulare aferente.
10.7.2. Un bonus de tip cash este un bonus sub formǎ de bani reali, ce nu poate fi retras fără îndeplinirea condițiilor de rulare și care nu are nicio restricție aplicată, putând fi utilizat pe oricare dintre secțiunile platformei.
10.7.3. Golden Chips-urile reprezintǎ un bonus de tip token, disponibil doar pentru jocurile de masǎ compatibile cu acest tip de bonus din cadrul secțiunii Casino de pe site-ul HATTRICK (de exemplu Ruleta, BlaJack). Golden Chips-urile sunt afișate în câmpul desemnat jetoanelor de joc, sub forma unor jetoane aurii.
10.7.4. Free Spin-urile sunt rotiri gratuite ce sunt acordate în urma campaniilor de bonusare. Acest tip de bonus poate fi utilizat doar în secțiunea de Casino, și pentru jocurile de tip slots compatibile cu acest tip de bonus. Jocurile compatibile cu bonusul Free Spins sunt
indicate printr-un mesaj tip pop-up la acordarea bonusului, sau specificate în Termenii și Condițiile campaniei în care a fost acordat.
10.7.5. Pariu Șansă este un bonus acordat pentru biletele necâștigătoare care îndeplinesc concomitent următoarele condiții:
(i) pe bilet se regăsesc mininum 11 evenimente;
(ii) cota minimă pentru fiecare eveniment este 1,30;
(iii) pe bilet se regăsește un singur eveniment necâștigător. Pe Biletul la care se acordă Pariu Șansă nu trebuie să existe selecții din Oferta Plus. Pariul Șansă nu se aplică şi pentru Biletele combinate. În cazul în care unul sau mai multe evenimente de pe bilet primesc, din motivele enumerate în regulament cota 1.00, regula de mai sus se va păstra doar dacă pe Bilet rămân cel puțin 11 evenimente cu cota mai mare sau egală cu 1,30. Formula de calcul pentru câștigul oferit la Pariu Șansă este următoarea: Miza multiplicată cu 10% din produsul cotelor câştigătoare de pe bilet, fără a mai fi luat în calcul eventualul câştig obţinut prin “Bonus cât Casa”.
10.8. Comportament fraudulos cu privire la utilizarea bonusului
10.8.1. Oricare dintre situatiile de mai jos reprezinta un comportament fraudulos cu privire la utilizarea oricarui tip de bonus acordat de HATTRICK si este strict interzis de HATTRICK:
a. Plasarea unei mize pe selectii anulate/ evenimente care nu vor mai avea loc/ nu se vor mai disputa, din diferite motive independente de HATTRICK (exemplu: Bonus: 100 lei, cu cerința de pariere de 500 lei, pe o cotă 1,5+. Plasarea unui pariu de 500 lei pe castigatorul setului 3 al unui meci de tenis al carui set 3 nu va mai avea loc).
b. Early Cash out respectiv, retragerea anticipata a mizei plasate pe un anumit eveniment inainte ca acesta sa se incheie si/sau sa inceapa (exemplu: Bonus de 100 lei cu cerinta de pariere de 500 lei, cote 1,5+. Bonusul este atribuit la indeplinirea cerintei de pariere. Functia de Early Cash out pe miza plasata se utilizeaza imediat dupa atribuirea bonusului.)
c. Convertirea punctelor de loialitate in numerar prin (i) plasarea unui bilet si retragerea imediata a mizei plasate prin functia de Early Cash out sau (ii) parierea pe cote mici (de exemplu, cota 1.01 sau pe un eveniment care urmeaza sa fie anulat).
d. Utilizarea serviciilor HATTRICK doar in momentul primirii unui bonus, fara depuneri si/sau doar cu depuneri minime in vederea acordarii unor bonusuri aferente campaniilor promotionale.
e. Plasarea unei mize pe evenimente unde nu exista niciun risc, pe cote egale, respectiv pe evenimente cu castiguri sigure.
f. Acordarea unui bonus (de ex. puncte de loialitate) unui jucător, in mod eronat, ca urmare a indeplinirii conditiilor de acordare a bonsului desi jucatorul este identificat si evidentiat in sistemul HATTRICK ca fiind abuzator de bonusuri.
g. Plasarea de mize pe rezultatele opuse ale unei piete, din unul sau mai multe conturi de joc, dupa acordarea unui: (i) bonus cash (bani reali) sau (ii) procent suplimentar unei cote. (de exemplu, acordarea unui procent de 10% unei cote initiale din oferta HATTRICK).
10.8.2. Sunteți de acord că, daca utilizati serviciile in mod fraudulos iar HATTRICK are motive rezonabile sa suspecteze ca ati avut un comportament fraudulos, respectiv va gasiti in una din situatiile mentionate la 10.7.1., acest lucru va constitui o încălcare materială a Termenilor de către dumneavoastră și vom avea anumite drepturi împotriva dumneavoastră, inclusiv (după caz, în funcție de circumstanțe) suspendarea sau închiderea contului dumneavoastră de joc, anularea pariurilor dumneavoastră, suspendarea platii unui pariu sportiv (până la efectuarea unei investigații suplimentare) și/sau reținerea fondurilor (inclusiv a oricăror câștiguri rezultate dintr-un comportament fraudulos). De asemenea, sunteți de acord să despăgubiți HATTRICK pentru orice costuri sau pierderi suferite sau suportate de HATTRICK ca urmare a oricarui comportament fraudulos din partea dvs. HATTRICK poate compensa orice sold pozitiv din contul dvs. de joc cu orice sumă pe care o datorați.
11. ALTE PREVEDERI
11.1. Putem cesiona și/sau transfera în orice mod (inclusiv prin fuziune sau divizare), în întregime sau parțial, în termeni care să nu fie mai puţin avantajoşi pentru dumneavoastră, Contractul oricărei terțe părți (inclusiv societati avand acelasi actionariat majoritar ca si HATTRICK). Prin acceptarea Termenilor, vă exprimați consimțământul anticipat pentru orice astfel de cesiune și/sau transfer. În cazul unei astfel de cesiuni și/sau transfer, dreptul dumneavoastră de a ridica toate excepțiile care decurg din Contract (inclusiv excepțiile legate de consimțământul dumneavoastră, precum și orice alte apărări sau excepții bazate pe Contractul dumneavoastră cu noi) va fi conservat și transferat ca atare terțului căruia îi vom cesiona și/sau transfera Contractul. Veți fi notificat prin e-mail și/sau pop-up în contul dumneavoastra si/sau prin orice alt mijloc de comunicare (cum ar fi dar fara a ne limita la numarul de telefon inregistrat in cont) cu privire la o astfel de cesiune și/sau transfer care își va produce efectele față de dvs. în momentul în care primiți o astfel de notificare sau veți continua să utilizați serviciile (inclusiv prin menținerea contului dumneavoastră în platformă/aplicație sau autentificarea în platformă/aplicație).
11.2. Aveti obligația de a verifica Termenii si Contractul, in general, la intervale regulate de timp pentru a ramane la curent cu modificările aduse acestora. Pentru a va respecta dreptul de a fi informat, Hattrick va posta o notificare a modificărilor Termenilor in cont, si/sau vă va transmite o notificare de informare pe adresa de e-mail sau numarul de telefon inregistrate in Cont. Continuand sa utilizati serviciile (inclusiv prin menținerea contului dumneavoastră în platformă/aplicație sau autentificarea în platformă/aplicație), acceptati Termenii si Contractul, asa cum au fost modificati. De asemenea, HATTRICK isi va fi indeplinit obligatia de a va aduce la cunostinta modificarile Termenilor sau Contractului, in general, prin transmiterea notificarii de informare la adresa de e-mail si/sau numarul de telefon pe care le-ati inregistrat in cont.